„Prima fază a Victoria City Center este programată să înceapă la mijlocul anului, urmând ca deschiderea să aibă loc în luna septembrie a anului viitor”, se arată într-un comunicat al Benevo.
Anterior reprezentanții Benevo anunțau că începerea construcției va avea loc la începutul acestui an.
Victoria City Center va avea 60.000 metri pătrați, suprafață închiriabilă, spații de retail și de birouri, în partea de nord-vest a Bucureștiului, pe fosta platformă Textila Dacia din Bucureștii Noi, în imediata apropiere a stației de metrou Jiului, aflată în construcție.
În zonă, AFI Europa a anunțat de asemenea un centru comercial, pentru care lucrările ar putea să înceapă în acest an.
De închirierea centrului comercial se ocupă Colliers International, iar printre chiriașii centrului vor fi Cora, H&M, C&A, Mango, Deichman, dar și un cinematograf Cine Grand.
Totodată, Benevo a început închirierea fazei a doua a proiectului, o clădire de birouri de 16.500 metri pătrați, conectată cu mallul și care va putea găzdui 2.000 de angajați.
Finalizarea Victoria City Tower este programată pentru prima jumătate a anului 2016, iar compania The Advisers Knight Frank este agentul exclusiv al proiectului.
„În plus, Benevo continuă să crească portofoliul de proiecte pe care vrea să le dezvolte, astfel că recent a ajuns la o înțelegere pentru achiziția unor terenuri pentru spații de retail în România și Ucraina, ajungând la un potențial de dezvoltare de 360.000 metri pătrați de retail și birouri, suprafață închiriabilă”, se menționează în comunicat.
Pentru partea de retail, Benovo a adus-o pe Burcu Uygurcetin, care anterior a lucrat la GTC România și Anchor Grup.
„Am lucrat în ultimii ani foarte mult să cumpărăm cele mai bune terenuri în România și să recrutăm cei mai buni oameni. Burcu are expertiză în domeniul închirierilor în retail, în marketing”, a declarat Topolinski, într-un comunicat.
Benovo deține în București câteva sute de apartamente și a achiziționat, de asemenea, platformele industriale Vulcan și Aversa, pentru 21,6 milioane de euro, respectiv 17,3 milioane de euro. Pentru terenul de la Textila Dacia, compania canadiană a plătit circa 40 de milioane de euro.